România și teoria ciocanului pentru minori criminali, droguri sau economie
și tristul meci CTP vs Crin
Bine v-am regăsit! Vorbim despre cum poți deja paria bani că reacția autorităților române în fața unui val de furie populară, provocat de data aceasta de crima îngrozitoare a adolescenților din Cenei, va fi asemănătoare cu un ciocan: să mărim pedepsele. Cu un ciocan, nu repari însă nimic. E doar populism care nu rezolvă nimic, într-o țară unde oamenii sunt furioși mai ales pe autoritățile care par că nu fac nimic să prevină și apar doar post-factum, la autopsie.
Mergem apoi în arena politică de pe Facebook, unde Crin Antonescu și Cristian Tudor Popescu își dau replici acide despre „bolomanie” și „bolojenism”, picând amândoi în ofsaid.
Într-o țară plină de cuie sistemice, care ne fac rău, autoritățile și mai ales politicienii români au tendința populistă de vedea drept soluție sigură ciocanul. Ați reparat vreodată ceva cu un ciocan? Nici eu. Cel mult, de furie, am strâmbat stricăciunea în asemenea hal că părea că a dispărut și nu o mai vedeam. Dar tot acolo era.
Niște minori au ucis în mod oribil un coleg de școală? E simplu, să scădem limita de vârstă a răspunderii penale, că ăștia micii se uită pe TikTok de când sunt în scutece.
Se consumă droguri tot mai mult, cu consecințe sociale și infracționale tot mai ridicate? Păi, să înăsprim pedepsele cu pușcăria pentru consumul și deținerea de droguri. Se fură, se corup autorități, se driblează obligații fiscale la scară largă? Creștem pedepsele cu pușcăria și se rezolvă. Ne mutăm în economie, unde vedem deficite bugetare imense, iar soluția ciocanului e similară: să creștem taxarea.
Problema e că niciodată, nicăieri în lume aceste soluții nu au rezolvat problema. O arată studii criminologice și sociale, o explică experți. Nu pedepsele tot mai mari determină oamenii să nu mai comită infracțiuni, ci, în primă instanță, frica de a fi prinși și trași la răspundere. Spaima că degeaba fac averi din corupție și furăciune, căci „crime doesn’t pay” – te-am prins, ți-am luat toți banii.
În economie, degeaba creștem taxarea, dacă evaziunea fiscală și risipa din administrație rămân neabătute. Ciocanul doar îndoaie cuiul, să nu se mai vadă așa de tare. Pare că e mai mic, dar tot acolo va fi.
Mergeți și explicați toate astea unei mulțimi furioase precum cea ieșită pe ulițele localităților timișene, afectate de oribila crimă a adolescenților din Cenei. Sau unei populații sătule de incompetența și incapacitatea autorităților, care vede în fiecare zi cum hoții și corupții scapă de răspundere și prosperă.
Niciun politician nu se va aventura într-o asemenea sinucigașă misiune. E mai simplu să răspundă populist la reacția emoțională firească a unor oameni adesea disperați, trecuți de mult de limita răbdării.
După cazul adolescenților de 15, respectiv 13 ani, care l-au ucis pe altul în Cenei, Timiș, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a trebuit să arate că lucrează, așa cum s-a prefăcut că își dă și o lucrare de doctorat: păcălind. Aici nu avea ce să fure de la alții, prin plagiat, așa că a pus de-o comisie care să analizeze dacă e cazul să scadă limita răspunderii penale la minori.
Pentru că, nu-i așa, copiii aceștia din Timiș s-ar fi gândit de două ori înainte să-și măcelărească, incendieze și îngroape colegul și prietenul de gașcă, dacă ar fi citit un Cod Penal unde să scrie că intri la pușcărie de la 13 ani, nu de la 14 sau la 16, ca acum.
În mod similar, cu orice caz scandalos în care un șofer drogat ucide cu mașina pietoni sau alți participanți la trafic (ne amintim revolta provocată de cazul de la 2 Mai), politicienii repun pe agendă inițiative de a înăspri pedepsele pentru consumul de droguri.
Cu orice caz de recidivist care comite o nouă infracțiune, pe tapet răsar cei care cer ca infractorii să nu mai fie eliberați condiționat din pușcării și, dacă se poate, să-i ținem cât mai mult acolo. Pentru că, nu-i așa, dacă un violator stă după gratii 15 ani în loc de 10, să zicem, o să-i treacă și se face băiat bun.
„Politica penală devine astfel o formă de spectacol moral, iar legislația – un decor menit să transmită mesajul: ‘am făcut ceva’. (...) Scandalul cere sânge simbolic, iar statul îl oferă sub forma unor articole de lege mai dure. Un fel de ‘pâine și circ’ ”, scrie profesorul sociolog Ioan Durnescu, un foarte bun expert în funcționarea politicilor penale privind pedepsele, probațiunea și sistemul penitenciar.
În România, acesta este nivelul dezbaterii publice și politice dintotdeauna. Mi-aduc aminte cât de greu era să vorbești în răspăr cu furioșii de serviciu ai presei și social media acum niște ani, pe subiectul condițiilor din pușcării și al eliberărilor condiționate. Era un sacrilegiu să explici documentat, cum am făcut-o în această investigație pentru Digi24, că pedepsele mari cu închisoarea și sperietoarea pușcăriei nu ajută la nimic, dacă nu ai politici de reintegrare socială, de educație, de supraveghere și suport post-carceral.
Scopul unui stat nu ar trebui să fie să bage cât mai mulți oameni la pușcărie, ci să aibă cât mai puțini infractori. Iar asta presupune mult mai multe resurse alocate în alte părți – de la sistemul de educație, la cel de probațiune, la cel de asistență socială. Dar ciocanul și datul din gură al politicienilor sunt mai ieftine, chit că nu rezolvă nimic.
Pornind de la cazul crimei din Cenei, profesorul Durnescu vorbește despre câteva soluții la care statul ar trebui să lucreze, în loc să dea cu ciocanul pedepselor:
mecanisme de identificare timpurie a conflictelor în școli (mediere, consiliere psihologică reală, nu formală);
centre comunitare în zone dezavantajate, care să ofere activități structurate și sprijin social;
intervenții familiale, bazate pe dovezi;
programe restorative, care să intervină înainte ca violența să devină identitate.
„Aceste soluții sunt cunoscute, testate și dovedite ca fiind eficiente. Ele nu produc însă titluri spectaculoase și nu satisfac dorința imediată de pedeapsă. Sunt lente, costisitoare și politic neatractive. Exact genul de politici pe care un stat matur ar trebui să le adopte. (...)
În loc să educe, statul pedepsește. În loc să prevină, reacționează. În loc să construiască, înăsprește”, mai scrie Ioan Durnescu.
Evident că nu am auzit vreun politician sau responsabil cu autoritate din statul român vorbind despre așa ceva.
Dacă ne uităm, însă, la cele mai multe reacții ale oamenilor furioși când un astfel de caz atroce are loc, vedem că ei adresează generic autorităților o întrebare care se rezumă la „de ce n-ați făcut nimic ca așa ceva să nu se întâmple?”. Abia apoi vine treaba cu pedeapsa, cei vinovați să plătească.
Statul sare direct la partea a doua, pentru că e mai ușor să te prefaci că aduni cioburile după ce s-a spart treaba. De cele mai multe ori, nici aia nu îi reușește cum ar trebui, iar acesta e un alt motiv de furie populară: senzația de impunitate, mai ales pentru cei bogați și puternici.
De aici, de exemplu, se trag și nostalgiile pentru epoca anticorupție Kovesi sau implicarea serviciilor secrete în justiție. Defilările încătușaților la DNA și spectacolul interceptărilor telefonice erau pe post de descurajare pentru infractori, care vedeau cu ochii lor că pot fi oricând prinși, înjosiți și pedepsiți public. Iar românii aveau senzația că se face justiție, dar mai ales dreptate. Hoții și criminalii erau prinși, detaliile procedurale și efectele ulterioare prea puțin mai contau.
Acum, România se adâncește tot mai mult în percepția publică a cetățenilor săi drept o țară unde justiția și autoritățile nu funcționează în sensul de a face dreptate. În care orice ai face, scapi. Mai ales dacă ai bani suficienți și pilele politice potrivite. Oamenii sunt furioși nu atât pentru că crimele și corupția se întâmplă, ci pentru că pare că nimeni nu mai face nimic pentru a le stăvili.
E o senzație care servește de minune propagandei și politicienilor extremiști, de care Moscova se folosește din plin pentru a dezvolta spiritul anti-european și anti-occidental în țările vulnerabile.
Recomandările lui ALP
„Doctorul” Cristian Andrei s-a dovedit a fi nu doar un șarlatan umflat în brand de o cohortă de televiziuni și publicații, ci și un sinistru abuzator sexual al femeilor care îi treceau pragul pentru o iluzorie psihoterapie. Un documentar PressOne adună mărturiile a șapte femei care au avut de suferit de pe urma acestuia și urmărește transformarea carierei lui sub ochii și chiar cu concursul autorităților.
Sunt tot mai multe indicii că mega-afacerea la care statul român, prin Nuclearelectrica, a pus botul, pentru că e „made in SUA”, e doar un nou miraj menit să umfle companii la bursă. În HotNews, citiți tot contextul în care eudialitul extras din Groenlanda ar urma să ajungă la Feldioara, în România, să fie procesat, printr-o nouă combinație minieră de-a afaceristului Frank Timiș.
Un nou caz de abuz sexual în rândurile bisericii, de data aceasta catolică. PressOne dezvăluie cum, la Iași, un preot care a abuzat sexual o fetiță de 13 ani a fost adăpostit de biserică și de Vatican. Faptele nu au fost sesizate autorităților, iar Biserica a decis că își face singură legea, cu pedepse canonice simbolice. Preotul a fost prins și condamnat între timp.
În Foreign Affairs, citiți o analiză excelentă de teorie politică internațională, despre ce se întâmplă cu președinția lui Donald Trump. Democrația SUA alunecă rapid într-o anarhie „hobbesiană”, în care toată lumea se luptă cu toată lumea, viața e scurtă și brutală, iar separația puterilor în stat nu mai există, puterea fiind concentrată în mâinile suveranului.
Unul din cele mai sinistre și toxice personaje din politică este AUR-istul Dan Tanasă. Violent fizic și verbal, crescut pe extremismele anti-maghiari, apoi anti-imigranți, în laboratorul de făcut vedete al lui Dan Voiculescu și apoi aciuat pe la PSD, Tanasă a ajuns un lider al furiei extremiste. PressOne i-a refăcut traseul.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Crin Antonescu vs CTP
Nu i-am putut despărți pe protagoniștii celei mai recente bălăcăreli online care mi-a surprins atenția, pentru că mi se pare că amândoi sunt în ofsaid.
Fostul lider și candidat liberal la președinție Crin Antonescu a fost dezgropat de tribuna pe unde se perindă tot felul de expirați sau otrăviți anti-establishment, care a ajuns din păcate Gândul, pentru a-și da cu părerea cum mai merge țara fără dânsul președinte.
Crin Antonescu, ca și Elena Lasconi, sunt cele mai brutale și dezamăgitoare exemple de „sore losers” politici din ultima vreme. Pierzători care nu știu să facă pasul înapoi cu decență și reacționează isteric, otrăvit, adesea fără argumente. Asta când nu lansează fotografii fake cu contracandidații, precum doamna Lasconi.
Crin s-a găsit să vorbească cu obidă de „Bolomanie” și de „Bolojenie”. Adică, vezi Doamne, de adulația pentru premierul Ilie Bolojan, pe care îl susține propaganda și mai nimeni altcineva. Că e „o operațiune”. Că „e usr-ist”, jignire care rivalizează cu „sorosist” în cercurile spălate pe creier ale propagandei anti-occidentale cu care Antonescu flirtează tot mai des. Că n-are anvergură și că s-a înșelat asupra lui, el, Crinul. Dar sfârșitul e aproape, a propovăduit el.
Căzând tot mai adânc în aluzii conspiraționiste, recursuri nostalgice la liberalismul ăla adevărat, nu la bolojenismele de acum, atacuri gratuite și neargumentate la cei care au câștigat alegerile în detrimentul său, Crin Antonescu se adâncește la loc în irelevanța din care a fost pescuit inexplicabil de PNL, pentru a-l împinge la președinție. Măcar înainte avea verbul și gluma la el, acum nu transmite decât „oftică”.
Replica la fel de neavenită a sosit din partea publicistului Cristian Tudor Popescu. Acesta a sărit, cum deseori îi place, în extrema cealaltă. I-a plâns de milă bietului Bolojan, că e singur împotriva tuturor. Chiar nu e, dar nu de asta m-a întristat omul a cărui claritate și ascuțime a scrisului i-am admirat-o mereu.
„Când Crin Antonescu a refuzat să-l susțină pe Nicușor Dan în turul 2, cu toate că l-am sunat și l-am rugat insistent s-o facă, am fost dezamăgit de lipsa lui de responsabilitate”, și-a început egocentric CTP diatriba contra lui Crin.
Nu îmi închipui că există vreodată un caz admisibil, în care un jurnalist să sune un politician și să-l roage să aibă o poziție politică. Sau să se retragă dintr-o cursă electorală. Fie el gazetar, influencer, publicist sau cum dorește să se alinte un om care a trăit toată viața din și în presă. Pentru că atunci el devine altceva.
Cifra săptămânii
Tell me more: ApTI
„1. Interesul exprimat pentru un anumit conținut de un utilizator pe platformele Facebook, Instagram și TikTok nu este un semnal puternic, pe care algoritmii de recomandare să-l urmeze.
2. Algoritmii de recomandare de pe cele trei platforme nu au respectat anumite aspecte ale legislației electorale din România. Acest lucru a fost cel mai evident în cazul perioadei de „liniște electorală”.
3. Mesajele polarizante au fost prioritizate de către algoritmii de recomandare. Platformele de social media nu oferă un spațiu echilibrat și echitabil pentru dezbateri electorale.
4. Algoritmii de recomandare au propagat aproximativ în aceeași măsură mesaje politice provenite de la conturi personale și mesajele politice provenite de la conturile oficiale ale candidaților. Acest lucru s-a întâmplat deși conturile nou-create, care au colectat date pentru acest studiu, au urmărit exclusiv paginile oficiale ale candidaților la alegeri.
5. În cazul platformelor TikTok și Instagram, algoritmii de recomandare au livrat conținut politic unui cont marcat ca fiind al unei persoane minore, care nu a exprimat niciun interes în subiecte politice, legate de campania electorală și care nu ar fi putut vota” - raport „Cine ce vede?” al Asociației pentru Tehnologie și Internet.
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.
De la uciderea lui Ceaușescu la alegerea lui Georgescu, trecând prin Băsescu sau Kovesi sau chiar Bolojan, văd nenumărate forme de ciocan și târnăcop la noi în șură.