Tenebrele justiției de clan și statele paralele de tip „Stranger Things” din România
nu uităm de telenovela băiețească Drulă-Ciucu
Bine v-am găsit în aceste vremuri agitate! Vuiește țara despre confiscarea justiției, după ce un documentar al instituției care a ajuns Recorder ne-a arătat ceea ce simțeam cu toții: că spălarea pe bandă rulantă a corupților de rang înalt nu este o pură întâmplare, ci un joc murdar deliberat.
Vorbim, așadar, despre cum am ajuns să trăim în mai multe state paralele în România și cum s-a răsturnat lumea justiției ca în serialul „Stranger Things”, de au ajuns la butoane toți demogorgonii de tip Lia Savonea. Între timp, președintele Nicușor Dan ne veghează dintr-un alt univers paralel, cu întrebări retoric-tâmpe.
Tot acest iureș nu ne poate răpi ocazia să vorbim și de Cătălin Drulă, candidatul de loc 4 al USR la primăria București, care parcă s-a trezit din beție și i-a zis câștigătorului: „ce-ai, băi, Cipriene, c-am glumit și eu!”.
Când cel mai otrăvit lider politic care a ajuns să controleze România fără să fie votat de oameni, pe numele său Liviu Dragnea, vorbea de un stat paralel care uneltește din umbră la adresa bieților politicieni, râdeam de el. Și pe bună dreptate, pentru că în microcosmul său corupt, niște oameni care se opuneau pârjolului mafiot erau desemnați drept ăia răii. Dragnea știa ce vorbește.
În România, nu există, însă, un singur „stat paralel”. În mai puțin de 10 ani, vedem cum un alt stat paralel acționează acum, cu efect invers față de cel deplâns de Dragnea. Precum în universul serialului „Stranger Things”, trăim acum în „lumea răsturnată”: demogorgonii justiției sunt în capul mesei, conduși de malefica Lia Savonea, șefa instanței supreme, printr-o rețea neuronală ale cărei tentacule controlează și comandă demoni mai mici, amplasați în puncte nevralgice ale sistemului de justiție.
Asta nu e doar o fantasmă de Netflix, ci o realitate pe care meticulosul documentar Recorder „Justiție capturată” ne-a dovedit-o cu mărturii dure ale unor magistrați și asamblarea iscusită a unor piese de puzzle din justiție. E o imagine de ansamblu care în mod paradoxal nu pare nouă.
Pare că știam toate astea, le-am simțit și singuri, privind la avalanșa de prescripții, sentințe și decizii procedurale din ultima vreme, prin care mari corupți deja condamnați sau în curs de judecată sunt albiți și scoși la mal înainte să dea socoteală. Puse cap la cap și explicate sistematic de jurnaliștii de la Recorder, bucățile creează o terifiantă imagine de ansamblu.
În această nouă versiune de „stat paralel”, marii puternici din umbră împroașcă sânge pe pereți în sprijinul corupților din politică sau servicii secrete, nu invers, cum o făceau cowboyi anticorupție crescuți în epoca Kovesi. Îi putem spune cum vrem – karmă, revers al medaliei sau efect-contraefect.
Între aceste două versiuni de „stat paralel”, există o singură constantă a justiției din România: regulile și legile sunt făcute doar pentru a fi îndoite sau încălcate de-a dreptul. Justiția nu a fost niciodată cu adevărat independentă, au diferit doar beneficiarii.
Acum 10-15 ani, făceam justiție pe bază de protocoale secrete și paralegale, într-o „republică a procurorilor” care dormeau în patul justiției cu servicii secrete imposibil de controlat.
Acum, justiția e violată „pe procedură”, cu legea în mână, de o tagmă de magistrați cu țel contrar, iar serviciile stau și se uită pervers de pe margine (sau nu, ar spune unii).
Judecătorii sunt permutați ca pionii pe tabla de șah, cu scopul de a tergiversa procesele marilor corupți până la albirea prin prescripție sau până la asigurarea unei sentințe favorabile. Procurorii prea plini de elan anticorupție, care ating terminațiile nervoase ale politicii sau serviciilor secrete, sunt eliminați din sistem, marginalizați sau încătușați procedural de superiori.
Față de „statul paralel” care călca multe în picioare, doar pentru a-i prinde cu orice preț pe corupții și infractorii „înaltei societăți”, dar ocrotind totodată necontrolat interesele altor părți ale jocului, „statul paralel” al Liei Savonea face tot ce poate pentru a-i scăpa.
E ironic să vezi cum, după acuzațiile de prea mult SRI implicat în justiție pentru un imaginar bine absolut, contrareacția sistemului ajuns acum la cârmă e dusă fix în extrema cealaltă. Apărarea isterică a Curții de Apel București, roată primordială a „statului paralel” devoalat de Recorder, e tragic-amuzantă: insinuează că judecătorul din propria instanță, devenit voce acuzatoare în documentar, are interese „acoperite”.
Judecătorul Laurențiu Beșu a fost anterior, câțiva ani, polițist judiciar la serviciul secret al Internelor, „Doi și-un sfert”. Faptă publică în CV-ul acestuia, ce nu i-a deranjat până acum pe superiorii sistemului, care de altfel l-au și promovat de la Giurgiu la București.
Conferința de presă organizată de aceeași Curte de Apel București a fost un show de încleștare nervoasă și emoțională nemaiîntâlnită la acest nivel, în care președinta instanței, Liana Arsenie, a amintit de comportamentul PSD-istului Florin „altă întrebare” Iordache, pe vremea OUG 13. La un moment dat, fără nicio rușine, a ajuns să vorbească după dictarea Liei Savonea, care îi transmitea ce să zică prin mesaje pe telefonul vicepreședintei de alături
În deschidere, judecătoarea Raluca Moroșanu a stricat scenariul și a luat cuvântul peste ordine, spunând că da, cele arătate de Recorder și de colegul ei, Laurențiu Beșu, sunt adevărate, iar justiția se face prin teroare din interior.
Ce a urmat, nu prea mai contează. Fără să aducă lămuriri, apărându-se permanent cu procedura pe care o știe ea mai bine sau cu secretul profesional, judecătoarea Liana Arsenie a citit de pe foaie și a concluzionat că „câmpul tactic” din justiție s-a transformat acum într-o „arenă” unde se dă o luptă pentru discreditarea justiției. În interesul cui, nu se știe, pentru că infractorii par că se descurcau de minune și fără „discreditarea” comisă de Recorder.
Ca să discrediteze la rândul ei demersul jurnalistic, judecătoarea nu doar că aproape l-a făcut „securist” pe disidentul Beșu, dar a adus probe pentru proasta reputație a unei alte judecătoare cu gura mare și critică față de sistem, Daniela Panioglu, care urlă la justițiabili și își lovește colegii de complet, justificând astfel de ce s-a ajuns la schimbarea ei.
La rândul său, CSM, forul suprem al justiției românești, a acuzat că totul e parte a unui „plan bine stabilit, implicând distrugerea încrederii în sistemul de justiție”. Nu eliberarea pe bandă rulantă a corupților sau moartea dosarelor cu nume grele distrug încrederea în justiție, ci presa și vocile critice.
La întrepătrunderea acestor universuri răsturnate ale justiției, trăim noi, restul cetățenilor, în propriul nostru stat paralel. Din lumea noastră, plătim cu vârf și îndesat un scandalos bilet de intrare la show-ul propriei degradări democratice.
Poate că mulți români nu înțeleg toate chichițele procedurale și cum se leagă sistemic subansamblurile acestei mașinării care a pervertit sensul justiției. Poate că drama procedurală pusă în imagini și vorbe de jurnaliștii de la Recorder e greu de digerat, fără un stomac antrenat în prealabil.
Totuși, oamenii simt. Simt pe propria piele că ceva e strâmb, dacă am ajuns să vedem cu ochii liberi cum cei bogați și puternici scapă sistematic de rigorile legii, pentru că dosarele penale sunt ținute deliberat pe loc. Sau dacă decizia unor judecători de tragere a lor la răspundere e răsturnată complet de alți colegi din sistem.
În cuvintele unuia din magistrații care au avut curajul să vorbească în documentarul Recorder, oamenii simt că puternicii zilei scapă orice ar face. Nu există consecințe.
Tocmai de aceea, un material atât de greoi ca subiect și stil are un extraordinar succes și creează atât de multe valuri. Pentru că atinge o coardă sensibilă, care ne doare pe toți și pentru care românii au ieșit în stradă: justiția pervertită, care nu mai face dreptate.
Iar această constatare pur empirică a creat niște falii imense în societate, dincolo de precaritățile traiului multor români, care nu au ajuns să simtă pe propria piele că le e mai bine decât în trecut. Să vezi cum tu suferi și nu răzbați, în timp ce o justiție joacă pervers, ajutându-i pe cei puternici, e o insultă greu de dus.
Pe aceste crăpături societale, s-au cățărat în ultimii ani extremismul și toate marotele trecutului românesc, de la nostalgii comuniste la turbări legionare. Pentru că ele agită falsele promisiuni ale restaurării ordinii și dreptății, în care cei vinovați plătesc.
Colac peste pupăză, avem statul paralel al clasei politice, complice sau pur și simplu bezmetică, incapabilă să răspundă coerent la aceste provocări. De cele mai multe ori, pur și simplu nu vrea, pentru că situația le servește intereselor.
Uneltele și armele cu care acum justiția este decimată au fost create deliberat, chiar prin deciziile lor politice și legislative. O mână spală pe alta și tocmai de aceea, când se scapă săpunul pensiilor speciale, se aud urlete de durere și dinspre politicieni, nu doar magistrați.
Într-un univers paralel aparte pare să trăiască președintele Nicușor Dan, cel mai „votat” om din stat, de la care oamenii au în mod tradițional așteptări care îi depășesc cu mult atribuțiile legale. E drept că nu președintele are pâinea și cuțitul în tot acest sistem complicat al justiției, unde capii răutăților nu sunt numiți și demiși la voia unui singur decident.
Însă întrebările sale retorice, de spectator năuc, lasă senzația că Nicușor Dan s-a uitat degeaba două ore la documentarul Recorder. Pare că a ratat ocazia și nu a înțeles nimic, dacă se întreabă unde-s probele, sesizările, acțiunile în justiție și mai ales de ce nu vorbesc mai mulți magistrați.
Răspunsurile, domnule președinte, se găsesc fix în grăitorul titlu „Justiția capturată”. De ce? Pentru că într-un asemenea sistem pervertit, ținut prizonier chiar de capii săi, aceste lucruri nu mai sunt posibile sau devin acte de martiraj.
Recomandările lui ALP
Pun în capul listei, încă o dată, documentarul Recorder despre cum justiția de nivel înalt din România a ajuns captivă unui grup de interese ce lucrează, cu legile și procedurile în mână, în interesul marilor corupți. Sunt două ore care așază și explică meticulos fiecare piesă de puzzle din ceea ce a ajuns justiția pentru care sute de mii de români au ieșit în stradă, acum câțiva ani.
Justiția din România e maleabilă, iar asta ne-o arată și modul în care brusc frații Tate au fost lăsați să zburde liberi, în ciuda acuzațiilor de viol și trafic de persoane, într-un moment când România căuta să îmbuneze SUA și pe Donald Trump. New York Times arată cum oameni din anturajul liderului de la Casa Albă au pus o vorbă bună la București, apelând inclusiv la fostul premier Victor Ponta, pentru a obține favoruri judiciare pentru frații Tate.
Doi inspectori din Timiș ai autorității care controlează transporturile rutiere au fost beșteliți și amenințați în biroul lui Cristian Anton, șeful de cabinet al liderului PSD Sorin Grindeanu, pe când acesta era ministru al Transporturilor, apoi al moștenitorului Ciprian Șerban. Cei doi își permiseseră să amendeze o firmă prietenă cu PSD-ul, din județ. Rise Project descâlcește ițele care ne arată încă o dată efectele politizării instituțiilor de control și cum unii fac bani de pe urma lor.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Cătălin Drulă
Cătălin Drulă ar putea să le trimită o cutie de bomboane jurnaliștilor de la Recorder, căci vâlva creată de documentarul lor despre caracatița din justiție a acoperit rușinea comisă la alegerile pentru primăria Bucureștiului. Eșecul cu repetiție al fostului lider USR, care se agață cu obstinație de trecut, în goana sa după relevanță, merită consemnat măcar aici.
O bună analiză a greșelilor USR din campania pentru locale am citit aici. Eu o să mă opresc doar la momentul final, de la închiderea urnelor și anunțarea rezultatelor exit-poll, când gura lui Drulă ar fi putut să tacă.
După ce l-a făcut albie de porci, ba chiar și porc la propriu pe Ciprian Ciucu, în campania electorală, Cătălin Drulă cel clasat pe locul patru a zis un fel de „stai, bre, că am glumit!”:
„Știu cât de greu este ceea ce-l așteaptă și îl cunosc pe Ciprian de multă vreme, îi doresc să pună în munca sa priceperea pe care o are și să-și găsească resursele de a învinge obstacolele pe care o să le înfrunte și să aibă curaj. Pe noi, cei de la USR, ne va avea ca un partener în toate proiectele pentru Capitală”.
Păi stai, nu era Ciucu cel rău cu mafia imobiliară, cu USL? Acum vreți să fiți parteneri?
De altfel, aici e și o bună explicație a insignifianței lui Drulă în aceste alegeri, din care a refuzat să facă pasul înapoi, sper eu, nu doar dintr-un orgoliu prostesc, ci pentru a nu strica jocurile de la masa de guvernare, unde PSD a zis „ori merge fiecare cu candidatul său, ori noi plecăm”.
Nu aveai cum să-l iei în serios pe Drulă în campanie, măscărindu-l pe Ciucu și PNL, în timp ce USR stă la guvernare, ba chiar și în consiliile locale cot la cot cu liberalii.
„Nu îl mai recunosc pe Cătălin Drulă. Eu îl știam altfel pe el, un tip bine crescut, cu care se poate dialoga pe argumente. (...) Mi se pare că nu mai e Cătălin Drulă, parcă sunt consultanții PSD, care i-au ajuns în echipă”, declara Ciucu în campanie, despre rivalul său de ocazie.
Nu, sunt probabil tot aceiași consultanți care se chinuie de ani de zile să-l facă cumva pe Cătălin Drulă să aibă priză la public. Apogeul său la acest capitol a fost ranga înfiptă în chioșcurile de la metrou, pe când era ministru al Transporturilor, într-o tristă încercare de a se piedoniza sau băsesciza și el, mai băiețește.
Cifra săptămânii
Tell me more: AMASP
„Orice încercare de a reduce la tăcere vocile critice din magistratură, prin invocarea abuzivă a ‘rezervei’, reprezintă un atac direct la adresa statului de drept, deoarece atunci când un judecător sau un procuror semnalează public derapaje care afectează actul de justiție, fie că este vorba de ingerințe politice, presiuni ierarhice sau deficiențe sistemice, acesta nu încalcă legea, ci o apără. Or, a-i sancționa pe acești magistrați înseamnă a descuraja exprimarea unor opinii critice în interiorul sistemului și a consolida, în schimb, cultura tăcerii și a complicității.
Orice procedură disciplinară inițiată exclusiv pe motivul unor opinii critice exprimate public este contrară independenței magistraților, care nu cer imunitate pentru ei înșiși, ci independență pentru justiție.
Cerem Consiliului Superior al Magistraturii să își îndeplinească rolul constituțional de garant al independenței justiției și să apere fără echivoc magistrații împotriva oricăror forme de presiune sau represalii.
Societatea are dreptul să cunoască adevărul despre disfuncționalitățile din justiție, iar magistrații care îndrăznesc să vorbească nu trebuie transformați în ținte, ci recunoscuți ca apărători ai interesului public. Orice altă abordare înseamnă întoarcerea la practicile unui sistem închis, opac și vulnerabil la influențe externe” - Asociația „Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP)
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.