Ce face Nicușor Dan când nu face networking și nu umblă teleleu prin lume?
și cum face Grindeanu diplomație manelistă
Bine ne revedem! Vorbim despre dilema care a zguduit România săptămâna aceasta: bine a făcut sau nu președintele Nicușor Dan că a stat acasă, decât să umble teleleu Tănase printre mese, la Davos?
Ne uităm ce e de fapt scandalos în toată situația, când eminența cenușie Lazurca ne spune că președintele n-are cu cine, de parcă trăiește într-o conjurație a imbecililor, la Cotroceni. Și de ce România are mai mult de pierdut, dacă merge tot în pasul piticului care tace mâlc, de frică să nu facă valuri. Singură ministra Țoiu ne salvează bărbăția de stat și ne arată cum poți fi deștept în fața lui Trump, cu o simplă snoavă pe X.
Ne pogorâm apoi asupra liderului PSD Sorin Grindeanu, care ar vrea să rezolve criza internațională ca la nunta cu manele: dai banu’, bei cu nașu’ mare la masă. Nu găsim noi un miliard de dolari, la cât se fură în țara asta?
Gaura de la covrig pe care am dezbătut-o săptămâna aceasta în România a fost dilema existențială: trebuia președintele Nicușor Dan să meargă la Forumul de la Davos sau mai bine că a stat acasă? Taberele s-au împărțit dramatic, ca de obicei.
Într-adevăr, anul acesta lucrurile la Davos au deraiat din matca lor obișnuită, de diplomație economic-financiară la nivel înalt, intrând în jocul haotic de geopolitică făcut de tropăielile isteric-incoerente ale lui Donald Trump. Am uitat de Ucraina, ne-am trezit cu viitorul NATO pe masă, din cauza Groenlandei. Sunt momente grele, care pot părea furtuni într-un pahar cu apă, dar care schimbă de pe o zi pe alta politici și poziționări internaționale.
Dacă asiști la ele din fotoliul de la Davos sau cel de la Cotroceni, tot spectator te numești, pentru că, în ciuda oricărui acces de „wishful thinking”, nu ne putem închipui că prezența lui Nicușor Dan acolo ar fi contat în alt fel decât cel de imagine (mai degrabă domestică, aș zice eu).
Contraargumentul valabil e că networking-ul învârte lumea. Până și eu am aflat asta pe propria piele de om care preferă să stea acasă, decât să meargă la sindrofii sociale, pentru a zâmbi în cadru și a schimba amabilități. Nu-ți freci coatele cu mai marii zilei în domeniul tău, nu exiști. Totuși, inabilitățile sociale, mizantropia sau sindromul impostorului nu-și au locul la nivel prezidențial. Dacă eu îmi permit luxul păgubos de a scoate rar nasul din bârlog, decontând la schimb cu nebăgarea în seamă, un președinte de țară nu.
E drept, Nicușor Dan nu a păcătuit tradiției prezidențiale românești la Davos. Președinții României nu s-au înghesuit niciodată acolo. Ion Iliescu a fost de câteva ori, în anii ’90, Emil Constantinescu o singură dată, în 1997, Băsescu și Iohannis niciodată. Nu știu dacă ne-a fost mai bine sau mai rău cu acest bilanț.
De ce ne agităm, atunci? Eu, unul, nu am fost mișcat neapărat de dezbaterea pro-contra „Nicușor la Davos”, pe care o înscriu în linia marilor dileme naționale de tip „cumpărăm avion prezidențial sau nu”.
Am fost însă surprins de nonșalanța noii eminențe cenușii a președintelui, consilierul pe probleme de securitate și externe Marius Lazurca. Într-un acces de sinceritate sau un act ratat de salvare a imaginii lui Nicușor Dan, Lazurca a descris fără perdea starea de fapt:
„Până la urmă, președintele a decis să rămână în țară. Mesajul domniei sale către români fiind «nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența mea în țară, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanță pentru prezența mea la Davos». Așadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela”, a explicat Lazurca.
Măiestrie de scuturat scamele de pe umărul șefului sau împopoțonare a propriei statui la curtea lui Nicușor Dan, mărturia lui Lazurca e scandaloasă pentru acest nivel și te pune pe gânduri: pe cine se bazează și de la cine ia expertiză președintele României în probleme cruciale pentru țară?
Acesta e mesajul președintelui pentru români și pentru lume – sunt înconjurat de incompetenți sau duc lipsă crasă de expertiză?
Pare un vid alarmant de competență la Cotroceni, dincolo de alinturile unui diplomat de carieră ca Lazurca, care ia vina pe cârca lui, ca să-l scoată bine pe boss. Partea cu „umblatul teleleu prin lume” o pun pe seama unui populism inversat psihologic, pentru a-l plasa pe Nicușor Dan într-un contrast pozitiv cu escapadele internaționale stupide și luxuriante ale lui Klaus Iohannis.
După opt luni de mandat prezidențial, trebuie să ai o mare putere de credință și speranță în ideea că Nicușor Dan nu este doar o variantă benignă a predecesorului său, ca nivel de implicare și relevanță.
Președintele pare să funcționeze în doar două viteze:
La turație joasă, dispare în turnul său de fildeș, unde aprofundează problemele pe cont propriu, tărăgănându-le dureros de mult pentru o țară cu nevoi urgente ca România.
La turații înalte, accelerează bezmetic, populist și sparge oalele aiurea, precum ideea „referendumului” printre magistrați.
Problema e că rareori domeniile în care are o brumă de puteri și unde lumea are cele mai mari așteptări de la el, măcar ca poziționare – politică externă, securitate națională, servicii secrete – se suprapun cu turațiile înalte.
Este, poate, un simptom al calificării la locul de muncă, boală de care suferă majoritatea politicienilor români. De la PUZ-uri, parcuri și țevi de apă caldă la diplomație și apărare națională e un salt covârșitor pentru oricine. Pentru asta există în această lume consilieri specializați. Chiar nu poate sau nu vrea Nicușor Dan să-i găsească?
În rest, președintele nu face decât să continue linia așa-zisei „diplomații discrete” a României, adică aceea în care are impresia că face mai bine dacă tace mâlc, nu ridică probleme sau inițiative și merge în siajul majorității din NATO și UE.
Unii o văd ca pe o dovadă de mare iscusință – tace și face, vezi cazul Ucraina. Alții, printre care mă număr și eu, o văd ca pe o lipsă cruntă de idei, charismă și know-how, care ne ține de ani de zile pe calea sigură spre irelevanță.
În ultimele zile, de la cel mai înalt nivel, România nu a făcut decât să tragă de timp, în așteptarea unor coagulări în UE și NATO, care să încline balanța într-o parte sau alta, cu privire la scandalul Trump-Groenlanda. Un lucru care nu e neapărat de condamnat pentru un stat cu puterile României.
Comunicarea publică pe acest subiect a stricat însă totul. Neobosit în a-i crea aură șefului său, consilierul Marius Lazurca a ajuns la performanța de a susține că Nicușor Dan, deci România, „e solidar cu ambele poziții”.
Cum ar veni, acest Solomon din dealul Cotroceni a găsit calea de a se situa și cu sufletul în rai, dar și cu dânsa-n-trânsa. Are dreptate Trump că vrea Islanda, asta, Groenlanda, dar au dreptate și nebunii ăștia din UE când îi zic, stai, boss, că nu merge chiar așa.
„Sunt profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice între partenerii și aliații transatlantici cu privire la evoluțiile recente. Trebuie să reluăm dialogul direct, la nivelurile diplomatice adecvate”, a fost prima reacție goală de conținut a lui Nicușor Dan pe subiect. A sunat negreșit ca un clasic „urmăresc cu atenție îngrijorare”.
Apoi, legat de invitația de un miliard de dolari a lui Trump, ca România să ia loc la masa unui „Board pentru Pace”, care să facă ordine în conflictele lumii, Nicușor Dan a șutat iar mingea în aut: „am demarat un aprofundat proces de analiză”.
Nu a fost singurul. Mai mulți lideri europeni au jucat-o la fel, zicându-i lui Trump „mersi, dar ne mai gândim”. Aici, pasivitatea lui Nicușor Dan e mult mai de înțeles decât decizia de a nu merge Davos sau de a-l pune pe Trump la locul lui, pe subiectul Groenlanda.
În această nouă ordine mondială în care vechile reguli și alianțe sunt testate și contestate de la o zi la alta în modul cel mai barbar, nu știu cât de viabilă mai e poziția României de a merge la nesfârșit în pasul piticului, de frică să nu facă valuri care i-ar putea dăuna. Când nu ai nimic memorabil de spus sau măcar lideri carismatici și înclinați către practica jocului internațional, poate că e mai bine așa.
Totuși, cum se împacă asta cu noul concept lansat de Nicușor Dan în Strategia Națională de Apărare, care definește „independența solidară” a României drept „preferința pentru acțiunea în cooperare cu aliații și partenerii României, precum și disponibilitatea de a acționa independent când realitatea interesului național o impune”?
Ce ne facem când aliații noștri se ceartă între ei? Ce ne facem când, pentru a acționa independent și în propriul interes, ne trezim că nu avem definite clar direcțiile de interes pe plan internațional? Oricum ar fi, e vorba de acțiune, nu de inacțiune.
Până una alta, bărbăția României a salvat-o ministra de Externe Oana Țoiu, aflată „teleleu” la Davos. Ea i-a dat replica lui Donald Trump, care a spus că aliații europeni din NATO nu ar fi alături de SUA la o nevoie militară: după 9/11, România a fost alături de SUA pe când nici măcar nu era membră NATO, în Afganistan, la fel ca și alți aliați.
Retorica ascuțită a doamnei Țoiu nu o să facă sau desfacă alianțe și mari decizii. E, însă, un mesaj foarte bine țintit, care în astfel de momente te poate pune ca stat în banca celor care au ceva de zis.
Recomandările lui ALP
Un gigant german împute aerul la Ciulnița, procesând resturi de animale în fabrica sa. O mână de localnici s-au organizat pentru că nu mai pot respira de duhoare în propriile case, însă au de luptat nu doar contra companiei care vrea să le închidă gura în instanță, cu despăgubiri de 20 de milioane de euro, ci și contra nepăsării complice a autorităților. Toată povestea e în HotNews.
Ca cei mai mulți dintre noi, sunt fan activ al reducerilor practicate de comercianți, mai ales când nu-s o bătaie de joc sau o capcană de marketing. PressOne scrie despre vânzarea „accelerată”, la preț redus, a alimentelor care sunt aproape să expire. Și constată că sunt mai degrabă o sursă de stigmă socială, unde oamenii se înghesuie din sărăcie, nu din ideea frumos ambalată de supermarketuri, că reduc risipa alimentară.
Să verifici factual cât minte Donald Trump în discursurile sale e un fel de a împușca pești în butoi: n-ai cum să nu prinzi. Marile organizații de presă fac totuși regulat acest exercițiu, pentru că nu toți trăim în realitatea paralelă a președintelui SUA. La Davos, discursul său a fost amețitor de dezlânat, dar și plin de falsuri și manipulări. BBC le-a analizat pe cele mai flagrante.
Agenția Națională de Integritate (ANI) e singura instituție din România abilitată să verifice averile celor care ocupă funcții publice și să vadă dacă mint în ceea ce sunt obligați să declare. Stă fără șef din vara lui 2025. Snoop ne arată cine a concurat recent pentru postul vacant și ce fel de poame sunt. Niciunul nu a îndeplinit baremul de trecere a examenului.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Sorin Grindeanu
Nu l-am suspectat niciodată pe liderul PSD de vreo anvergură intelectuală sau de abilitate într-ale politicii internaționale. Totuși, e fascinantă nonșalanța de mesean la o nuntă cu manele, prin care a găsit că România ar trebui să achite rapid un miliard de dolari SUA și să-i spună „da, boss”, lui Donald Trump, în fantezia sa cu „board-ul de pace”.
„Când principalul furnizor de securitate pentru țara ta, în speță pentru România, îți adresează o invitație să participi la un Consiliu pentru Pace, spui da fără rezerve și niciodată costurile nu sunt prea mari, atâta timp cât vorbim de securitate. Bun, și da, se găsesc sume, e vorba de un miliard, dacă nu mă înșel”, a spus Grindeanu.
Păi, nu găsim noi un miliard de dolari rătăciți prin vreo mapă de-a lui Bolojan? Dă-i în Doamne iartă-mă, ăia mai sunt bani?
Înțeleg lejeritatea cu care liderul PSD vorbește de banii statului. Acest partid e obișnuit să arunce miliardele pe fereastră, că doar deficitul bugetar record în UE nu i l-a produs României Donald Trump, ci un alt mare gânditor politic al PSD, retras acum la Buzău.
Înțeleg că Grindeanu a rămas în logica manelistă a lui Dragnea, care a plătit să apară în poză la masa lui Donald Trump.
De aceea, e de înțeles și că bietul Grindeanu nu pricepe capcanele create de această invitație a lui Trump, care te așază la aceeași masă a păcii cu dictatori precum Putin sau Lukașenko.
Sau care, dacă ai accepta-o rapid, cum visează liderul PSD, te-ar pune în aceeași tabără cu paria UE care a ajuns Ungaria sub regimul iliberal al lui Viktor Orban. Sau care nu e clar ce vrea să facă sau cum concurează cu ONU și alte instituții internaționale din care România e parte. Să stăm liniștiți, au lipsit aliați cu nume mai sonore decât România de la masa de un miliard de dolari a lui Trump.
La Grindeanu, totul merge însă în logica pe care PSD o cunoaște prea bine: ai dat șpaga, bei la masă cu nașu’. Dacă tot e așa, poate să facă Grindeanu primul pas și să arunce pe masă primul milion, tăiat din subvenția pentru partide, pe care o plătim cu toții PSD.
Cifra săptămânii
Tell me more: Volodimir Zelenski
„Anul trecut, aici la Davos, mi-am încheiat discursul cu afirmația că Europa trebuie să știe cum să se apere. A trecut un an și nimic nu s-a schimbat.
Europa rămâne în modul Groenlanda: poate că cineva, undeva, va face ceva.
Toată lumea a acordat atenție Groenlandei și este clar că majoritatea liderilor nu sunt siguri ce să facă în această privință. Se pare că toată lumea așteaptă ca America să se calmeze în privința acestui subiect, sperând că va trece. Dar dacă nu se va întâmpla acest lucru, ce se va întâmpla atunci?
Europa trebuie să învețe să se apere singură. Trimiterea a 14 sau 40 de soldați în Groenlanda – ce se dorește a se obține prin acest lucru? Ce mesaj transmite acest lucru lui Putin? Chinei? Și, poate cel mai important, ce mesaj transmite Danemarcei?
Astăzi, Europa se bazează doar pe convingerea că, dacă apare un pericol, NATO va reacționa. Dar nimeni nu a văzut cu adevărat alianța în acțiune. Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde? În acest moment, NATO există datorită convingerii că Statele Unite vor acționa... dar dacă nu o vor face?” - extrase din discursul de la Davos al lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.
Culmea e ca dl Lazurcă este un intelectual autentic, unul dintre foarte puțini! Dar asta nu-l împiedică să facă parte din "conjuratia imbecililor" :) de la Cotroceni!
Excelenta analiza. Imi aminteste de o drumetie solitara in fagaras. Structura argumentelor este foarte logică.