Frica într-un sistem confiscat. De ce nu pot veni reglajele justiției din interior
și cum lucrează americanii la soclul lui Predoiu
Bine ne regăsim! Dincolo de zgomotul isteric-emoțional despre eroi și căpcăuni, dincolo de listele celor buni și zoaiele emise de cei răi, stă întrebarea întrebarea dragniană: cu ce mă ajută pe mine asta, domnișoară? Oare se va schimba ceva?
Asistăm la posibilitatea unui nou început, când frica naturală a oricăror oameni onești, care trebuie să supraviețuiască într-un sistem capturat, e dată momentan laoparte de solidarizarea în a spune lucrurilor pe nume. Dar, mai departe, nu putem aștepta ca sistemul să se reformeze din interior, așa cum visează Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Istoria ne-a dovedit că ar fi o eroare.
Mergem apoi la ridicatul Predoiului în slăvi, sport practicat de foști ambasadori ai SUA în România, care se putea solda doar cu un trofeu-bibelou de la Washington, dar care a picat cum nu se poate mai prost. Vorba aceea, „mișto coliva, nasol momentul!”.
Cu această ediție „Critic cu ALP” încheiem anul. Să ne vedem mai buni, mai sănătoși și mai cu tragere de inimă în ianuarie 2026, iar dacă vă împiedicați pe stradă de un portmoneu cu niște bani în el, puteți să vă abonați mai jos, pentru a susține ca acest newsletter să apară în continuare.
După vâlva extraordinară, creată de documentarul Recorder despre capturarea justiției, am primit deseori întrebarea „ce crezi că se va schimba?”. Nu mare lucru, mă forțează scepticul din mine să răspund.
Amintirile protestelor din 2017, pe când Dragnea viola justiția în văzul tuturor, au mai mobilizat doar câteva mii de oameni. De ce? Tocmai pentru că majoritatea românilor nu mai crede că se poate schimba ceva cu adevărat în mersul acestui stat, iar tot mai mulți consideră că e nevoie de măsuri extreme, de tip AUR-Georgescu, pentru „a face curățenie” - orice ar însemna asta.
Cei mai înalți decidenți, de la președintele Nicușor Dan la premierul Ilie Bolojan, au impresia cumva că situația se va regla din interiorul sistemului. Președintele spune rabinic că „dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Și o să avem o dezbatere”. Dar nu acum, mai încolo, peste câteva luni. La fel ca și un raport explicativ și asumat despre anularea alegerilor din 2024, la fel ca și numirea unor șefi civili la serviciile secrete, Nicușor Dan joacă la temporizare, într-o țară unde e nevoie de măsuri urgente.
La rândul său, Ilie Bolojan spune că tocmai asta s-a dorit prin modificarea legilor justiției, ca politicul să nu mai aibă mare lucru de zis în numirile șefilor justiției. „Dacă se constată că repararea lucrurilor nu mai poate fi făcută din interior, de către specialiști, atunci trebuie făcută o intervenție din afară, o susținere politică prin lege”, spune el.
Până și fostul președinte Traian Băsescu afirmă că „magistrații sunt independenți atât cât vor ei, când acceptă să fie slugi, devin slugi. Dacă magistratul vrea să fie independent, el este independent. N-are cine și ce-i face”.
Aceste așteptări sunt greșite, dacă nu sunt pur și simplu o încercare de a pune batista pe țambal. Ceea ce se uită în tot iureșul emoțional creat de jurnaliștii de la Recorder este că toate acele mișmașuri făcute de „team Savonea” sunt făcute la adăpostul legii și al dragilor de regulamente interioare, după cum repeta defensiv-agresiv șefa Curții de Apel București, în stilul lui Florin Iordache „altă întrebare”. Iar aceste legi au fost făcute cu largul concurs al unui personaj politic aflat și acum la putere, în guvernul Bolojan, de care nu se atinge nimeni: Cătălin Predoiu.
Un alt lucru care se uită în aceste vremuri în care vorbim emoțional și isteric și alb-negru despre liste de buni versus răi și urcăm eroi pe piedestal sau îi dărâmăm pentru greșeli din trecut este că în orice sistem contează oamenii și mai ales liderii.
Poți să ai toate regulile scrise din lume. Dacă liderii unui sistem și masa lui critică de componenți nu doresc să fie urniți sau o cârmesc într-o anumită direcție – cum ar fi clemența față de corupți și față de evaziunea fiscală, de exemplu – lucrurile vor merge în direcția respectivă.
Vorbim iar de eroism și curajul de spune lucrurilor pe nume, însă uităm că în orice sistem populat cu oameni, nu cu mașini, acționează frica, instinctul de conservare sau resemnarea. Nu doar în justiție. În special când la cârma sistemului se află lideri autoritari, care își imprimă foarte clar direcția de acțiune, oamenii care nu sunt de acord cu ei au tendința să joace la conservare sau, maxim act de eroism – să plece.
Este ceea ce au făcut o grămadă de magistrați, mai ales că dulcele fruct al pensionării bănoase și timpurii atârnă atât de jos – de ce să dai în boală, când la 48 de ani te poți retrage cu niște miuțe de euro pe lună asigurate?
Oricât ar trebui să tacă acum Laura Codruța Kovesi, în tot acest scandal, pentru că reprezintă emblema celeilalte extreme a justiției românești – cea făcută discreționar, cu butonul de play/stop la SRI – e greu să nu-i dai dreptate fostei șefe a DNA, când spune că există zero cazuri de anchete care să vizeze magistrați sau că România e codașă la dosarele privind evaziunea fiscală cu fonduri europene, deși are un imens deficit de TVA, explicabil doar prin fraudă. Și nu, România nu a devenit brusc Elveția într-ale corupției și furtului.
Și are dreptate când spune ceea ce e valabil în orice sistem: au mai fost încurajați oamenii din justiție care vor să facă treabă – anchete de corupție, condamnări eficiente, nu mușamalizări și tergiversări – să-și vadă de profesie de către șefii lor? Se vede treaba că nu prea, ba chiar unii au fost dați laoparte.
Dincolo de „spectacolul cătușelor” lui Kovesi, cum îi spune acum Băsescu, mastermind-ul care l-a făcut posibil, dincolo de mentalitatea periculoasă că justiția trebuie înfăptuită cu orice preț, inclusiv cu încălcarea regulilor democratice sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, fie ei și infractori, în acele vremuri exista senzația că justiția face dreptate.
Acum, senzația e că justiția apără interesele infractorilor. Nu mai vorbim cum am ajuns la asta – modificări legislative, decizii CCR – că oamenii vor emoție și sânge pe pereți.
Pretenția că un sistem se schimbă din interior este aberantă. Îmi amintesc ce îmi spunea Monica Macovei, unul dintre puținii oameni politici români care chiar a reformat ceva, într-un interviu din 2019 pentru Europa Liberă, de pe site-ul căreia, în mod misterios, semnătura mea a dispărut de pe toate materialele:
„S-a văzut că un sistem nereformat nu este cel care să se autoreformeze. Nimeni nu vrea să se autoreformeze. Oamenii nu vor să-și schimbe obiceiurile, relațiile, felul de a face lucruri. Este o reticență umană. Nu spun că toată lumea e așa, dar e în natura umană să fie așa peste tot. În general, nu dai puterea să se autoreformeze unui sistem pe care vrei să îl reformezi. Trebuie să vină un agent al schimbării din afară și să folosească niște piloni dinăuntrul sistemului, care vor să se reformeze. Cam aceasta e rețeta succesului”.
Pare simplu, dar e atât de greu. Istoria ne-a arătat că, atunci când de la cel mai înalt nivel politic până jos, în sistemul de justiție, s-a dorit imprimarea unei direcții de acțiune, s-au crăpat porțile cerului: de la Băsescu și Macovei, până la Kovesi și SRI, lucrurile s-au mișcat.
Pe termen scurt a părut bine, pe termen mediu și lung am văzut că a fost un pompierism dăunător, ale cărui roade otrăvite le culegem acum, când încercările de punere în ordine a legislației și regulilor au fost deraiate și sunt abuzate de un sistem care ține cu ursul infractor, nu cu casa, adică cu România și cetățenii ei.
Acum, vedem că această voință nu mai există nici măcar atât de minimal, încât un autor moral al acestor lucruri, pe numele său Cătălin Predoiu, să plătească politic. Acum, facem dezbateri și comitete.
Acum, avem un președinte captiv în propriul amatorism și lipsit de capacitatea umană de a spune răspicat lucrurilor pe nume, din grija de a face lucrurile ca la carte, dar mai ales la mare risc de a fi îmbrobodit de cel mai rezistent la reformă sistem al României – cel al serviciilor secrete. Și avem un premier capabil să spună lucrurilor pe nume și să bată cu pumnul în masă, dar care este captiv într-un „foursome” politic cu perversiuni, care dacă se destramă, pune la bătaie stabilitatea întregii țări.
Dincolo de frici și eroisme, navigăm de la o extremă la alta. Vom vedea dacă această temporizare a jocului va aduce cu sine soluții pentru stabilizare și reducere a ecartului dintre extreme sau va adânci și mai mult lucrurile într-o direcție sau alta: actuala direcție a „stabilității” la adăpostul căreia puternicii și bogații zilei își văd liniștiți de făcut bani în afara legii versus fosta manieră în care dreptatea era împărțită pe masa justiției de procurori și SRI.
Recomandările lui ALP
Dacă nu ați văzut încă interviul Recorder cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a luat cuvântul și a stricat marea adunare ceaușistă a conducerii Curții de Apel București, nu e prea târziu. Afirmațiile și argumentele ei sunt tăioase și arată lucrurile așa cum se simt la firul ierbii, în sistemul de justiție, poate mai clar și dur decât transpar din documentar.
Deocamdată, un lăudabil și de dorit proiect american - cel al centralei cu mini-reactoare nucleare de la Doicești - merge în pagubă. Ca, de altfel, întreg sistemul promovat de compania NuScale, dar asta e altă poveste. Ce ne interesează pe noi și arată HotNews e că România a cheltuit până acum peste 200 de milioane de dolari, prin Nuclearelectrica, pentru a pune pe picioare acest proiect, fără ca nici în ziua de azi să existe o decizie finală de investiție acolo. Cei care au câștigat cel mai mult? Compania fraților Mureșan, Nova Power&Gas, de la care statul a cumpărat terenul de la Doicești pe 8 ori suma de achiziție.
Patriarhia a lichidat unicul centru de îngrijire a femeilor victime ale violenței domestice din sectorul 1 al Bucureștiului și a vândut terenul unui investitor imobiliar, pentru două milioane de euro. Să Fie Lumină ne arată cum profitul din imobiliare a contat mai mult decât opera de caritate și misiunea socială cu care Biserica Ortodoxă Română închide mereu gurile care îi cer socoteală despre ce face cu banii de la stat. Iată că nici mila Domnului pe banii statului nu se mai face.
Eficiența și magnitudinea prezenței de propagandă online a AUR și a liderului său, George Simion, sunt redutabile. Așa că ele au fost exportate și în Polonia, unde l-au ajutat pe președintele naționalist Karol Nawrocki să câștige alegerile. Context arată toate legăturile aur-iste dintre România și Polonia, dar și cum mișcarea europeană MEGA și-a tras seva din MAGA lui Trump.
Dincolo de latura de prădător sexual, Jeffrey Epstein a fost un „combinator” prin excelență. „Networking-ul”, această nou condiție pentru a reuși în viață, a fost secretul succesului său, pe care și-a mulat incredibilele aptitudini de escroc. Povestea ascensiunii sale e făcută de New York Times și arată cum a ajuns să fie multimilionar și să se învârtă în cele mai înalte sfere politice și de business din SUA, pe care apoi le-a atras în universul său bazat pe exploatare sexuală.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Mark Gitenstein & Adrian Zuckerman
Fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, a nimerit-o ca nuca în perete când a ajuns să-l elogieze pe ministrul român de Interne, liberalul Cătălin Predoiu.
În plin scandal legat de confiscarea sistemului de justiție, grație legilor păstorite de Predoiu, Gitenstein l-a ridicat în slăvi, în cadrul unei gale desfășurate la Washington, de către organizația româno-americană Alianța, care reunește foști ambasadori americani în România:
„Uneori, mă gândesc că România are cu adevărat nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu. Întotdeauna m-am gândit, dacă am putea avea zece ca ei, am putea schimba țara asta într-un minut”, a spus el.
Nu, mulțumim, stimabile, dar puteți să-l luați la voi, peste Ocean, unde sigur ar putea croi niște legi în interesul cuiva.
Probabil că în relația cu SUA, Predoiu s-a comportat exemplar. Omul pare să aibă acest instinct politic de a nu deranja pe cine nu trebuie, tocmai de aceea rezistă de atâta timp în politica de la cel mai înalt nivel.
Pe unde a trecut, Predoiu a lăsat senzația fie că nu a schimbat un fir de ață, fie că a schimbat lucrurile după cum au cântat alții. În ce privește justiția, Predoiu a lăsat în urma sa niște nobile inițiative care s-au dovedit bombe cu ceas: noile coduri penale, ciuruite ulterior, ani la rând, de Curtea Constituțională, la cererile motivate ale diverșilor infractori, sau noile legi ale justiției, pe care acum vedem cum le pot îndoi niște magistrați rău intenționați, după propriile interese.
În apărarea lui Predoiu a sărit și fostul ambasador Adrian Zuckerman, un alt reprezentant al SUA în România mai vestit pentru implicarea sa în diverse combinații politice și de business (nu uităm că Lasconi a afirmat că a fost sunată de acesta pentru a se retrage din cursa pentru președinție, în favoarea liberalului Ciucă).
Zuckerman s-a declarat dezamăgit de marea nedreptate pe care românii i-o fac bietului Predoiu, care a muncit pe brânci să facă aceste legi. Cine muncește lumea te vede, vorba ilustrului Hagi.
„Dar revenind la magistrați, ce au făcut ei cu demnitatea câștigată în urma ridicării MCV este răspunderea lor, nu a lui Predoiu. El nu mai e ministru de aproape 4 ani. După toate câte a făcut bine pentru țara lui, fără zgomot sau publicitate personală, să îndrepți azi strada împotriva lui din motive politice este o mizerie și o nedreptate în sine”, scrie Zuckerman pe site-ul Antena3.
Fostul ambasador vorbește și de mintea strălucită a lui Predoiu, care a compus aceste legi: „Nu orice minte poate cuprinde așa ceva”.
Noi, cu mințile noastre mici de români răi, vedem însă că tot ce a emanat din mintea legislativă a lui Predoiu a fost, ulterior, izvor nesecat de ciuruială în justiție, de care au profitat infractorii.
Să fie ăsta blestemul minților luminate și crucea nedreaptă a ilustrului Predoiu, omul despre care fostul broker Cristian Sima, cu care Predoiu petrecea și își juca banii la bursă odinioară, spunea fără a fi contrazis că e un tip de nădejde pentru serviciile secrete românești?
Cifra săptămânii
Tell me more: Alianța „A Patra Putere”
„Considerăm că asaltul din ultima săptămână asupra redacției Recorder – materializat prin insinuări, invective și insulte – este, în mod fundamental, un asalt asupra unei întregi profesii.
Rolul central al profesiei de jurnalist este de a-i informa pe cetățeni cu privire la modul în care persoanele care dețin funcții publice își exercită atribuțiile: cu ce nivel de competență, cu ce rezultate și cu câtă integritate. (…)
Discursul autorității judecătorești la adresa jurnalismului practicat de redacția Recorder – un jurnalism exercitat, și în acest caz, exclusiv în serviciul public – s-a manifestat într-un registru nemaiîntâlnit în întreaga istorie a sistemului judiciar.
Prin ton și conținut, acest discurs se apropie de retorica unor publicații și posturi de televiziune care practică discreditarea sistematică a jurnaliștilor care, cu respectarea standardelor de documentare și verificare a informațiilor, aduc în atenția publicului disfuncționalități majore ale societății. (…)
Este esențial de subliniat că, până în acest moment, la aproape o săptămână de la publicare, niciuna dintre probele pe care Recorder și-a fundamentat documentarul – nicio informație factuală, nicio dată, nicio cifră, niciun nume, nicio cronologie – nu a fost demonstrată ca fiind falsă ori măcar inexactă.
Noi, semnatarii prezentei scrisori deschise, ne solidarizăm cu redacția Recorder și condamnăm ferm atacurile la adresa muncii lor, pe care le considerăm lipsite de temei factual și motivate, în unele cazuri, de interese evidente. Avem, totodată, încredere că publicul este capabil să distingă între jurnalismul realizat în interes public și propaganda menită să conserve o stare de fapt în beneficiul restrâns al celor care profită de acesta” - scrisoarea deschisă a Alianței „A Patra Putere”, semnată de aproape 800 de jurnaliști, peste 100 de ONG-uri și aproape 4.000 de persoane din societatea civilă.
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.
Doamna Macovei numai reforma n-a facut! Butoanele domniei sale, chiar dacă aflate în posesia americanilor, ca și în cazul domnului Predoiu, n-au ajutat-o decât pe arii mici. Viata si cariera i-au jucat feste; M10 si alte rusini sunt doar o mică parte. In fine, să fim buni, de Crăciun:)!!