Experimentul București. Cum ne jucăm cu votul și focul la primărie, pe versuri de PSD
și fabula de mare tupeu „Grindeanu, coafeza și apa potabilă”
Bine v-am regăsit! Dacă suntem bucureșteni și ne aflăm prin localitate, duminică mergem la vot. Așa că vorbim inevitabil despre alegerile pentru Primăria Capitalei și cine va umple pantofii de primar ai lui Nicușor Dan, în acest mini-mandat.
Vedem cât de toxică este partitura impusă de PSD, ca fiecare candidat să se joace scara lui, și ne întrebăm cu cine am putea vota ca să aibă și un sens. Asta dacă nu ne dorim o capitală condusă de un combinator cu parfum de corupție sau de un receptacul otrăvit al extremismului și naționalismului. Sau poate chiar avem nevoie de un „wake up call” care să ne șoptească morbid la ureche, timp de doi ani, „bună, eu sunt Anca!”.
Apoi, nu ne plictisim niciodată cu tupeul grandios al lui Sorin Grindeanu și al PSD, care încearcă să deconteze oalele sparte cu apa potabilă din Prahova și Dâmbovița pe cârca relei de „reformiste” Dana Buzoianu, deși terenul pentru dezastru a fost frăgezit chiar de partidul său. Să o întrebe pe coafeza din vacanțele Nordis dacă nu e așa.
Alegerile pentru Bucureștiul lăsat la bătaie de Nicușor Dan puteau să fie o afacere deloc complicată, dacă jucătorii ar fi urmat firul natural al bazinelor electorale relativ fluide: unul unde PNL și USR se suprapun și au arătat că pot coagula voturi împreună, unul al PSD și unul al așa-zișilor „suveraniști”-extremiști. Cum PSD ar fi pierdut aproape garantat meciul în această formulă, a pus piciorul în prag: fiecare pentru el sau răsturnăm masa guvernării.
Menținerea pe linia de plutire a nenaturalului „ménage à quatre” care guvernează România a fost mai importantă decât o jumătate de mandat la Primăria Capitalei (2026-2028), așa că s-a făcut voia PSD. Și așa am ajuns să dansăm după muzica pusă de Sorin Grindeanu. Urmarea e că, forțând un vot atât de fragmentat, ne-am putea trezi în clasicul scenariu în care trei se bat și al patrulea câștigă.
Pentru prima oară în istoria pe care mi-o aduc eu aminte, răul cel mai mare pentru mulți bucureșteni - un primar general dat de PSD - a picat pe locul doi în demonologia electorală a Bucureștiului. „Demogorgon-ul” acestei curse electorale a ajuns nu Daniel Băluță, ci flaconul ambulant de venin și dezinformare sistematică pe nume Anca Alexandrescu, noul receptacul de audiență inventat de AUR, a cărei anvergură îl face până și pe Călin Georgescu să se simtă jenat.
Cu niște alegeri într-un singur tur, de tip „winner takes it all”, cursa pentru primărie e un joc defect din start (tot o moștenire politică lăsată de PSD, cu concursul PNL). Nu există a doua șansă pentru recalibrări, alianțe, răzgândiri. Cum facem noi, alegătorii, să dăm un sens acestei stricăciuni? Și, mai ales, să nu transformăm Bucureștiul într-o cutie de experiment cu otravă, în care am putea verifica timp de doi ani cum ar arăta puterea în mâinile AUR și un oraș condus de o mascotă extremistă, cu zero conținut și pregătire.
Și aici mă gândesc în primul rând la cei mai apropiați de lungimea mea de undă, care nu au opțiuni politice categoric pozitive (ne cam put toți) sau personaje-idol, ci operează mai degrabă pe blamatul, dar pragmaticul principiu de „rău cel mai mic”, în încercarea de a bloca măcar ceea ce nu le place sau le contravine principiilor elementare - de la anticorupție la anti-extremism.
Apoi, mă gândesc la cei care simpatizează cu eforturile unor candidați destoinici și curați, precum Ana Ciceală, care însă nu au vreo șansă să iasă câștigători cu regulile impuse de acest joc dintr-o singură lovitură.
Mă număr printre cei care își fac calcule mai degrabă raționale, decât emoționale la vot. Sunt adeptul votului util în funcție de scrutin și de regulile sale. Spre exemplu, la parlamentare am susținut că e singura ocazie în care votul util nu-și are rostul: e singurul scrutin unde niște candidați pe care îi consideri meritorii, dar au șanse electorale marginale, pot să treacă totuși pragul și să intre în Parlament.
În rest, votul pozitiv al preferatului tău electoral are sens doar dacă te numeri printre fericiții a căror opțiune coincide cu a majorității sau măcar e cotat cu șanse de câștig. Oricum, consideră-te fericit că ai o opțiune pe care o consideri demnă de votul tău. Noi, cinicii pragmatici, ne zbatem cel mai adesea în eternul vot de scârbă.
Așadar, într-un București unde cam șapte din 10 alegători au votat cu Nicușor Dan în turul doi la prezidențiale și patru din 10 l-au votat în primul tur, votul este extrem de fragmentat. Conform sondajelor în care istoria ne-a lămurit câtă încredere putem să avem, însă care pot crea o imagine de ansamblu – mai ales cele ale caselor de sondaj cu rezultate apropiate de realitate, precum Atlas Intel sau INSCOP – vedem că avem două tandemuri care aleargă cam umăr la umăr: Ciprian Ciucu (PNL) și Daniel Băluță (PSD), detașați de ceilalți doi – Anca Alexandrescu (AUR) și Cătălin Drulă (USR).
În lipsa unei înțelegeri care să coaguleze vagul bazin de centru-dreapta și pe cei anti-PSD și anti-extremism, Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR) sparg o majoritate fragilă, dar care i-ar fi asigurat unuia dintre ei victoria. Pe ecartul PSD, Daniel Băluță e unde era și PSD-ul la parlamentare, în București: tot în jur de 20%.
Singurul bazin nefragmentat și care se bucură de un trend crescător e cel pe care se bate Anca Alexandrescu, văduvită de o mână de voturi care vor merge către actorul scos din joben de Anamaria „It’s Gone” Gavrilă, de la POT. Privind la scorurile celor mai recente alegeri, vedem că la parlamentare AUR, POT, SOS și alte bălării nesemnificative – magma partinică în care se zbat cei cu opțiuni naționalist-extremiste – au adunat împreună în București cam 25% din voturi. AUR singur a dat un chix major, cu 12-13%. De localele din 2024 nu are sens să vorbim, căci AUR a avut candidat un „no name” la București, jucând practic la non-combat.
La primul tur de la prezidențialele din 2025, unde avem figuri notorii la fel ca la locale, George Simion a scos un scor relativ similar cotei lui Alexandrescu, adică 20 și ceva de procente, cu excepția sectorului 5, unde a câștigat primul tur cu 34%. Turul doi a fost câștigat categoric de Nicușor Dan în București, cu circa 70%, chiar și în sectorul 5, cu o diferență mai mică (aproximativ 60-40).
În concluzie, în acest peisaj, să votezi outsideri precum Ana Ciceală înseamnă să te dai cu parfum în timp ce îți arde casa.
Dacă îți plac corupția, combinațiile de făcut bani ilegal, mafia de partid, aia imobiliară și PSD-ul în general, Daniel Băluță e o variantă ok. Măcar are experiență de primar, e exponentul perfect al dictonului „a furat, dar a și făcut”, demn urmaș al mentorului său Popescu-Piedone.
Dacă îți plac isteria naționalist-extremistă, minciuna și dezinformarea, iar faptul că o adjuvantă de vârf a PSD, care i-a consiliat pe alde Dragnea și Ponta îți mestecă acum patriotisme de doi lei, lipsite de conținut real, Anca Alexandrescu e pentru tine. O figură de carton care e mai lipsită de idei chiar și decât Călin Georgescu, dar care are publicul ei captiv de la Realitatea TV, umflat acum cu aceleași metode online, pe TikTok și Facebook.
Întrebarea e ce facem noi, restul, care teoretic ar trebui să ne plasăm pariul pe Ciucu sau Drulă, dacă pe Ciceală înțelegem că nu are sens? De ceva timp, nu mai putem să ne punem baza în sondaje, însă cel mai recent și credibil arată că Ciucu și Băluță sunt mai sus decât Alexandrescu și Drulă, acesta din urmă aflându-se într-o relativă scădere. Până acum, deși acuză joc murdar, USR nu a ieșit cu un sondaj propriu care să contrazică situația.
Și Ciucu, și Drulă pot părea la fel de antipatici și arogănței. Diferența e că Ciucu vine cu niște ani de experiență și realizări de primar, dar și cu un bagaj de partid mai insalubru și cu suspiciuni că, la o adică, mai închide ochii la combinații. Și se bate pentru prima șansă în cam toate sondajele, inclusiv în cele unde patronii sunt în pat cu PSD.
În schimb, Drulă pare parașutat în peisaj și poate trezi simpatii doar cu experiența de la Transporturi și episodul rangă-chioșcuri-metrou, după ce a dus USR-ul în cap în 2024 și l-a predat unei „drama queen” cu detonare necontrolată și fitil scurt, pe nume Elena Lasconi.
De ce nu a făcut pasul înapoi din această cursă e un mister pe care-l pun pe seama înțelegerii electorale inițiale – fiecare cu aia a mă-sii, în cursa pentru București, dar poate și a seninătății cu care a dus USR-ul la 8%, la localele din 2024.
Cam aici suntem. Nu vă zic pe cine să puneți ștampila, dar, cum spun unii, poate că avem nevoie de rușinea unui „wake up call” în care să ne dea doamna Anca bună dimineața în București, pentru a ne concentra mai bine la joc. Măcar ar ține doar doi ani în care își poate demonstra nimicnicia. Din păcate, ar face asta pe pielea noastră, a tuturor bucureștenilor, nu doar a votanților ei.
În rest, clasa politică de la putere cred că mai poate fi trezită la realitate doar de un război, dacă experimentul ruso-românesc Călin Georgescu i-a produs zero schimbări de strategii și mentalități.
Recomandările lui ALP
Daniel Băluță, primarul sectorului 4 și un pretendent de vârf la Primăria Capitalei, e un biet dentist sărac și cinstit, dacă-i privești declarațiile de avere. E și un inocent, de altfel - de la combinațiile oamenilor din subordinea sa cu Clanul Sportivilor sau mafioțelile marca Goleac - nimic nu se lipește de dânsul. Snoop arată un nou caz inexplicabil marca Băluță: proprietăți imobiliare de milioane de euro sunt achiziționate pe numele părinților săi pensionari. Cu ce bani, nu se știe.
Un interviu cu istoricul britanic Dennis Deletant care se citește pe nerăsuflate. La News.ro, a vorbit despre cum a luat contact cu România comunistă și cu realitățile ei crunte, nu cu propaganda. Teoriile sale, bazate pe discuții și fapte trăite înainte și imediat după 1989, ne poartă de la falsa idee că sovieticii au dat aici o lovitură de stat, la pățanii cu „teroriști” români de la Securitate și destăinuirile generalului Nicolae Militaru despre GRU, spionajul militar rus.
Spionul român de la CIA care combătea comunismul printr-o rețea clandestină de cărți și casete video
Din PressOne aflăm povestea spionului CIA George Minden, român născut la București și emigrat în SUA, după ce comuniștii i-au confiscat averea. El a coordonat o rețea clandestină în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, prin care CIA introducea în țările izolate de Cortina de Fier materiale „subversive”, care să deschidă ochii și mințile oamenilor: cărți, casete video, muzică. În România, unul dintre cei care l-au ajutat a fost Ion Rațiu.
Oștile „suveraniste” s-au dus separat să serbeze ziua României, de 1 decembrie, la Alba Iulia: unii cu George Simion și AUR, alții cu Cristela și Călin Georgescu. Un reportaj PressOne din mulțime surprinde atmosfera dintre acești oameni pentru care patriotismul înseamnă vorbe goale și propagandă anti-occidentală.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Sorin Grindeanu
Cea mai nouă mostră de tupeu marca PSD, care plasează sistematic și propagandistic orice oală spartă în capul celor veniți să curețe gunoiul clădit chiar de mafia sa de partid, vine de la liderul Sorin Grindeanu, în scandalul apei potabile din Prahova și Dâmbovița.
Întreaga mașinărie de propagandă a PSD încearcă să o scoată vinovată pe ministra USR Diana Buzoianu, de la Mediu, deși toate informațiile arată că vina aparține exclusiv „specialiștilor” de la Apele Române și de la compania de stat ESZ Prahova, ambele din subordinea Mediului. Aceștia știau riscurile ca această situație să apară, însă nu au transmis informațiile mai sus, către decidenții centrali.
„Am văzut asigurările primite din partea domniei sale, în urmă cu aproximativ o săptămână, cum că totul e sub control. Din păcate, pare că nu e sub control, eu nu caut vinovați și rolul meu nu e să găsească vinovați. (…) Am văzut că au existat informări din timp cum că ar putea exista situații de urgență așa cum sunt acum, informări din partea prefectului, dacă nu mă înșel, de Prahova. Sunt lucruri pe care reformiștii de la Apele Române nu le-au luat în calcul”, a spus Grindeanu.
Asta e, deci, problema: reformiștii ăștia au nenorocit oamenii și i-au lăsat fără apă. Buzoianu cea rea, care schimbă pilăraia politică de la Apele Române, așa cum a făcut-o și la Romsilva, e de vină.
Să ne uităm, însă, ce licheni politici populează de ani de zile aceste instituții care trebuie să asigure tehnic bunul curs al apei în România, că asta nu se face din biroul ministrului. Poate domnul Grindeanu o întreabă chiar pe însoțitoarea lui din zborurile Nordis, coafeza Monica Hunyadi, cum s-a ajuns la acest dezastru instituțional care a lăsat zeci de mii de români fără apă potabilă, în pragul iernii.
Tânăra care pozează prăvălită lasciv în diverse ipostaze, pe social media, a făcut parte până la finalul lunii noiembrie din conducerea companiei de stat ESZ Prahova, direct responsabilă de situație.
Compania e o sursă de căpușat bani de la stat pentru pilăraia de partid a partidelor care au împărțit puterea până de curând – PSD, PNL și chiar UDMR. Nu USR și Diana Buzoianu au creat acest dezastru. Însă, Grindeanu ar vrea să-l deconteze aceștia, pe sistemul deficitului bugetar de care se miră acum inocent alde Ciolacu, Câciu și alți lideri PSD.
Cifra săptămânii
Tell me more: Eugen Rădulescu
„Cancerul contraselecției se întinde cu mult succes în întreprinderile și instituțiile proprietate publică, unde singurul obiectiv adevărat pare a fi profitul personal al celor angajați sau administratori acolo. După intrarea în activitate a guvernului Bolojan, reducerea deficitului public a devenit un obiectiv primordial. Doar că el este sabotat cu o nerușinare ce frizează încălcarea legii chiar din interiorul respectivelor entități.
Cel mai recent exemplu în acest sens l-a furnizat chiar televiziunea națională. Fostul președinte director general, Dan Turturică, într-o ultimă decizie de conducător, a majorat substanțial, cu multe mii de lei lunar, salariile personalului, cu o motivare de teatru al absurdului: ‘recompensă pentru efortul depus, motivație pentru a continua să lucreze și în viitor, cel puțin la fel de mult și de bine, un argument în plus pentru a nu părăsi instituția’.
TVR este locul unde sunt plătiți peste două mii de oameni, din bani publici, adică din impozitele și taxele plătite de cetățenii români, audiențele obținute fiind mai jos decât penibile. Cu alte cuvinte, plătim gras familii întregi, apărate de sacrosanctele contracte colective de muncă, mai imuabile decât cele 10 porunci din Vechiul Testament. Iar dacă o cere cutuma, mai umflăm cu multe milioane de lei lunar un stat de plată oricum supradimensionat, iar asta pentru o activitate ce pendulează între penibil și ridicol” - Eugen Rădulescu, consilier al Guvernatorului BNR.
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.