Un doctor în furt ține justiția în guvernul lui Ilie „nu pe mandatul meu” Bolojan
și ipocrizia cupletei Năsui&Prună
Bine v-am regăsit! Vorbim despre o non-știre în România: un politician a furat prin plagiat în lucrarea de doctorat. Când acesta e Radu Marinescu și gestionează tocmai Justiția în Guvernul României, am putea spune că penibilul situației urcă un nivel. Ironia e pierdută între sprâncenele încruntate ale lui Ilie Bolojan. N-a furat pe tura lui, în mandat, n-are treabă. Vorbim despre cum găinăria „copy-paste” a ajuns la rang de boală academică și despre reflexul „de ce eu?” al hoțomanilor prinși.
Ne uităm apoi la cei mai breji din politică, care fură doar curent la contorul bunului-simț: cupleta de aur a USR, Năsui-Prună, propune „decât numai maxim” două mandate pentru usr-iștii în funcții publice. Ei sunt la al treilea și li s-a aplecat.
În materie de furt academic, metoda „copy-paste” e o găinărie de cea mai joasă speță. Vorba aia, ți-e lene și să furi. Nu doar că iei fără rușine munca altuia și ți-o atribui pentru a obține un folos personal, dar nu faci măcar un minim efort să-ți ascunzi nesimțirea frauduloasă.
Radu Marinescu, ministrul PSD al Justiției, e doar un mărunt exemplu dintr-o imensă pleiadă de oameni care au obținut titluri academice în România furând. Mai mult de jumătate din lucrarea sa de doctorat în Drept, de la Universitatea din Craiova, e copiată pur și simplu de la alții. Mai exact, 140 de pagini. Deloc ironic, ci chiar simptomatic pentru partidul pe care îl reprezintă, dumnealui coordonează Justiția în Guvern. În continuare.
Din păcate, aici nu se aplică teoria din filmele cu mafioți și polițiști, care zice că e nevoie de un hoț dacă vrei să prinzi hoții. Deși, pentru un avocat ca Marinescu, care a cronometrat în instanță cât ar fi trebuit să-și țină un bărbat nevasta abuzată cu capul sub apă, pentru a se încadra la tentativă de omor, nu la o biată ceartă conjugală, ar putea fi o apărare de luat în calcul.
Doctor Marinescu nu e vreun artizan într-ale fraudei academice. Nivelul său infracțional e undeva între furt de bomboane de la copii și nescanat salamul ascuns în geacă, la casa de marcat din supermarket. Cam asta ar fi copy-paste tradus pentru academia infractorilor.
Poate tocmai de aceea, reacțiile într-o țară ca România, unde se fură elaborat, masiv și împământenit cultural, sunt în spectrul „da’ ce-a făcut, dom’le, a dat în cap la oameni pe stradă?”. Se sucesc de rușine granzii corupției din PSD și PNL, oameni care au pus umărul la treabă și au furat temeinic milioane de euro.
Pe vremea când nu exista ChatGPT, care să-ți mestece de-a gata munca scrisă a altora, studenții se împărțeau în câteva categorii.
Leprele care abia dădeau pe la facultate și copiau mereu de la alții;
studenții buni, dar care impresionau academic doar la ce cursuri îi interesa cu adevărat, făcând o spoială la restul;
și tocilarii puri, care nu excelau la altceva decât la a regurgita cuprinzător materia îndesată pe nemestecate.
Printre ei, restul de „merge și-așa”. În întocmirea unei lucrări academice, existau diferite grade de rafinament studențesc.
Dacă erai lepră, furai. Copy-paste fără rușine.
Dacă nu aveai chef să-ți bați capul prea mult, compilai. Redai frumos ce au spus alții, dar citând corect, cu ghilimele și note de subsol.
Dacă erai cu adevărat interesat de subiect și doreai măcar să încerci ceva mai mult, nu zic să excelezi, aduceai ceva propriu – o analiză, o interpretare, o teorie, o idee pe baza materiei învățate.
Filtrul, judecătorul care făcea diferența dintre furt, lene și calitate a fost și este întotdeauna profesorul. Când, însă, și profesorul este o lepră academică el însuși sau îl doare în cot de studenții și materia sa, nu mai există diferențe. Se fură în liniște.
La nivel de doctorat, așa ceva nu ar trebui să fie admisibil. Fofilările, furtișagurile, spoiala nu-și mai au locul, pentru că obții cel mai înalt titlu academic, în baza căruia te numești expert și primești dreptul să predai și altora din vasta ta înțelepciune.
Problema impostorilor care obțin titluri bazate pe furt academic în universitățile românești nu e neapărat că ei o încearcă, ci că li se permite. Iar asta e posibil doar într-un sistem în care „judecătorii” sunt deseori ei înșiși niște impostori, care poate au practicat și ei, la viața și doctoratele lor, un pic de furt academic mai mult sau mai puțin rafinat. Sau care urmăresc alte foloase de pe urma doctorilor „copy-paste” pe care îi girează.
Apărarea lui Radu Marinescu e la fel de inventivă ca și metoda sa de copiat la doctorat. Nu e primul plagiator care o folosește, împotriva oricărei logici și a bunului simț. Cică a respectat legislația și regulile de la acel moment.
Nicăieri, însă, în nicio cartă sau regulament academic nu scrie că e liber la furat. Nicăieri nu scrie că e ok să îți însușești munca altora, fără să citezi autorii originali. Asta știe orice student, iar dacă alege să ignore aceste reguli de bază ale citării – ghilimele, note de subsol –, când apelează la ce au scris sau gândit alții, o face doar pentru că știe că i se permite.
„Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică, în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate”, spune doctorul Marinescu.
Într-un singur punct are dreptate: niciun profesor sau autoritate implicată în validarea tezei sale de doctorat nu i-a semnalat că a furat.
Aici, nu am nicio îndoială că Marinescu e onest. Putregaiul se întinde până sus. Tocmai de aceea, nu există o reacție puternică de respingere și sancționare a fraudei academice. Complicii, cu intenție sau din neatenție, la fel ca și restul fraților întru cardeală intelectuală, aplică legea tăcerii.
În jurul plagiatorului de la Justiție au făcut zid mașinăriile de partid și de propagandă obișnuite. Ca de obicei, marea lor problemă, inclusiv a lui Marinescu, nu sunt faptele expuse de jurnalista Emilia Șercan, ci momentul ales, închipuitele motivații ascunse ale autoarei etc. Dar de ce acum, când bietul Marinescu tocmai dă drumul la procedura de numire a procurorilor șefi, dar de ce reaua de Șercan are cărarea pe stânga și nu pe dreapta?
Ca și în cazul documentarului Recorder despre măsluirea justiției la nivel înalt, dar și a altor investigații jurnalistice de impact, nu sunt contestate faptele și argumentele din materiale, ci persoana autorilor sau momentul ales, pe baza căruia se dezvoltă tot felul de scenarii și conspirații.
Într-o presă care se zbate între sponsorizările de partid, impostură și propagandă pe față, întrebarea naturală a împricinatului Marinescu a fost „de ce eu?”. Este reacția firească pe care o vedeam și la corupții prinși cu șpaga sau la alți impostori. Când se fură la scară largă și sunt prinși doar câțiva dăunători, pare că aceștia au fost aleși special pe sprânceană. Păi, alții au făcut mai rău. De ce eu, de ce acum? Eternele întrebări existențiale ale celor prinși cu frauda.
Dacă apărarea unui plagiator de către PSD e deja o tradiție de partid, de pe vremea când Victor Ponta înființa și desființa comisii pentru a-și spăla doctoratul plagiat, premierul Ilie Bolojan surprinde prin lipsă de creativitate. După ce a tăcut mâlc aproape două zile, a găsit să-l apere cu manta pe ministrul plagiator din guvernul său: n-a făcut-o în mandatul său.
Ca și în cazul lui Cătălin Predoiu, scuza lui Bolojan e că dacă nu calci strâmb pe semnătura lui, ești ok. În cazul USR, șoriciul nu e încă atât de gros ca la PSD și PNL, deși vedem potențialul pe măsură ce trec anii. Ionuț Moșteanu a demisionat de la Apărare, pentru că a fost prins cu măsluirea studiilor în CV, după ce Bolojan i-a zis „să se uite în oglindă”.
Credeți că fostul avocat al Olguței Vasilescu, om cu experiență în inventat apărări pentru clienții săi certați cu legea, are emoții când se uită în oglindă? În orice caz, nu pentru o hârțoagă care nu-i mai folosește la nimic, precum un doctorat.
Vorba tătucului Bolojan: „Astăzi, domnul ministru înțeleg că nu mai predă nici la universitate și nu mai are un efect obținerea acestui doctorat în cariera dânsului”. A furat, dar i-a trecut.
Fără să-și dea seama, premierul României e în pas cu politica de peste Ocean. Nu zice Trump că limita și garanția legalității le dă propria moralitate? Când ea nu există, limita e cerul. Nu ne împiedicăm de-un copy-paste.
Recomandările lui ALP
Controversatul milionar cu afaceri prin mineralele Africii, în numele căruia negocia Horațiu Potra preamărirea lui Călin Georgescu, s-a lipit și de compania națională de energie nucleară. Pentru directorul Cosmin Ghiță, orice zboară american se mănâncă, așa că nu e de mirare că a pus botul la un parteneriat cu o dubioasă firmă de pământuri rare care miroase a speculații bursiere, precum Roșia Montană. Toate ițele afacerii le explică pe îndelete Captura.
După imensul scandal din justiție și valul de magistrați care s-au alăturat celor care au avut inițial curajul să vorbească în fața jurnaliștilor de la Recorder, despre un întreg sistem croit să-i scoată nepătați și curați pe unii inculpați pentru corupție, ai fi zis că urmează ca autoritățile să ia treaba la sucit pe toate fețele. Măcar acum, când rahatul a lovit ventilatorul, vorba americanului, să verifice dacă lucrurile chiar așa stau. N-ai să vezi. Recorder ne arată că niciuna dintre vocile critice nu au fost măcar contactate de Inspecția Judiciară.
Primarul PNL din Buftea, Gheorghe Pistol, a concesionat un teren public către un ONG unde sora lui e vicepreședintă. Trecem peste. Acolo, s-a ridicat, însă, un frumos monument închinat legionarilor, scrie Context. Cam cum credeți că se mișcă procurorii în acest caz? Răspuns corect: viteza melcului obosit.
Impozitele pe proprietate s-au dublat de anul acesta și toată lumea trage în premierul Ilie Bolojan. Mărirea ar fi trebuit, însă, să aibă loc încă de acum câțiva ani, doar că PSD-ul lui Ciolacu și PNL-ul lui Ciucă nu au dorit să își asume asta și au amânat. Aveau de câștigat niște alegeri. Eminentul Câciu, fost ministru PSD al Finanțelor, dăduse chiar o ordonanță în 2023, care stabilea impozitul în funcție de valoarea de piață a proprietății. Ieșeam, deci, mai rău ca acum. Toată tărășenia politică e explicată în Hotnews.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Claudiu Năsui & Cristina Prună
Cupleta de aur a USR și-a găsit spiritul de reformă uitat prin debaraua moralității și propune ca numărul de mandate în funcțiile publice pentru aleșii partidului să fie limitat la „maxim” două. „Maxim două mandate” se cheamă inițiativa lor.
Să trecem peste faptul că Maxim e o revistă britanică pentru bărbați, care nu a supraviețuit în România, sau numele unui fost coleg de-al meu de școală, iar „maximum” e forma corectă în sintagma năsui-pruniană.
Dar, Năsui și Prună se află amândoi la al treilea mandat în Parlamentul României. Tupeul lor ar putea fi egalat doar dacă, să zicem, Adrian Năstase și Elena Udrea ar publica un manual de integritate și anticorupție pentru politicieni.
Năsui și Prună și-au dat seama că USR e în declin și așa nu se mai poate. E vremea schimbărilor.
„Pentru o schimbare reală trebuie să reformăm regulile care stau la baza USR astfel încât baronizarea să nu mai poată avea loc. Știm că această reformă îi sperie pe cei de la vârf. Știm că nu este pe placul celor care conduc USR și se văd eterni în funcții”, scriu ei.
Asta după ce ei înșiși s-au bucurat ani la rând de acest sistem și de concentrarea puterii în mâna diverselor găști care s-au perindat pe la conducerea USR.
A fost ok, cât timp ei au făcut parte din gașca de la putere sau cât au avut pozițiile asigurate pe lista de candidaturi a partidului. Acum, când au intrat într-un con de umbră, e timpul pentru reformă, tovarăși. Semnat, baronii USR de București, Năsui și Prună, care pesemne că au ajuns la capătul moșiei politice.
Cifra săptămânii
Tell me more: Eugen Rădulescu
„Eu, unul, m-am săturat ca de mere pădurețe de toate Cassandrele care prevăd prăbușirea economiei și a întregii țări sub povara programului criminal al guvernului Bolojan. Pe unde mă duc, pe unde mă întorc, oriunde, pe multe posturi de tv și pe social media, nu aflu decât de tragedia care ne lovește, pas cu pas, vinovat fiind, evident, primul ministru, care a tăiat ca un contabil idiot drepturile câștigate de cei mulți. O cobzăreală de doi bani, din fericire foarte departe de realitate. (…)
Creșterea impozitelor, scăderea veniturilor reale și alte vești foarte neplăcute din ultimul an reprezintă partea din efortul de ajustare macroeconomică suportat de marea masă a cetățenilor. Ceea ce nu s-a întâmplat și nu știm în ce măsură va fi urnită din loc este restructurarea sectorului public. Aici este vorba de administrarea treburilor publice și de eficientizarea industriilor din proprietatea statului. Reducerea numărului de funcționari ai statului s-a gripat înainte de a începe.
După părerea mea, aici este marea problemă a societății românești. Nu în creșterea cu 4% a prețului carburantului, ci în hemoragia uriașă de resurse pe care o avem dintr-o administrație publică obeză și indiferentă și un sector al întreprinderilor de stat ineficient, mare risipitor de resurse. Dar, în loc să punem degetul pe rană, ne complăcem într-o văicăreală fără noimă, în a produce confuzie si nemulțumire publică. Cui prodest?” - Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR.
Dacă ai ajuns până aici, te numeri printre eroii mei care citesc până la capăt. Mulțumesc și ne auzim săptămâna viitoare.